Norme sociale în satul românesc

Satul este un fenomen social diferit de cel urban. Am devenit nostalgici şi avem tendinţa să gândim viaţa satului în termeni „istorici”. Satul, însă, este un loc cu o viaţă complexă şi reală, care se ghidează nu atât după legile „scrise” ale statului, cât după „vorba bătrânească‟. Nu ştiu care este eticheta socială, dar ştiu ce înseamnă respectul.

Modul  în care se formează normele la sat este foarte clar:

  • Autoritatea morală a bătrânilor satului – Aceştia se adună şi discută problemele satului şi hotărăsc soluţii care devin norme pentru probleme similare.
  • Tradiţia strămoşească – Portul specific al satului, viaţa de zi cu zi, toate sunt ghidate şi evaluate conform obiceiurilor cunoscute din sat.
  • Bârfa – este un mecanism foarte strict care dezvoltă normele satului, le aplică sau sancţionează abaterile.

Câteva exemple de norme ale satului:

  • Duminica se merge la biserică – este modul de evaluare a vieții sătenilor. Cei care absentează sunt „văzuţi”, iar „lumea vorbeşte”, ceea ce face ca mersul la biserică să fie mai degrabă o activitate socială, decât una spirituală.
  • În zi de sărbătoare nu se munceşte – este o normă a satului foarte strictă căreia i s-a dat şi semnificaţie religioasă, mai mult de atât există o sancţiune morală, dar şi divină faţă de cel care îndrăzneşte să calce această regulă.
  • Ziua de muncă începe dis-de-dimineaţă. Oricine se trezeşte mai târziu să îşi înceapă ziua de muncă, sau ajunge la o anumită oră pe câmp, este considerat leneşul satului.
  • Portul năframei este obligatoriu la femeile căsătorite. Astfel se face deosebirea dintre femeile căsătorite şi cele necăsătorite. Cele necăsătorite trebuie să poarte părul lung, de aceea tunsul la femei este o ruşine.
  • Respectul faţă de oamenii învăţaţi de la oraş. Omul de la oraş, profesionist prin natura meseriei sale, este respectat în sat pentru că, deşi uneori nu îi este înţeleasă natura muncii sale, modestia nativă a sătenilor îi face să-l considere un om care face lucruri foarte importante.

Ţăranul este o fiinţă sinceră, care nu şi-a pierdut inocenţa. Încă mai crede în valoarea oamenilor, în ordinea locurilor, în Dumnezeu. Nu şi-a pierdut inocenţa. Cine îl poate condamna pentru forma sa de fericire? Schematic şi brutal, vreau să spun ce s-a spus demult: „Veşnicia s-a născut la sat‟ (N. Iorga). Evident, în satul românesc.

Adaugă un comentariu

Scroll to Top