Soția lui Iov – Partener de suferință

Soția mea, Corina, a scris în primăvară un articol pentru revista de misiune creștină Genesis, care apare la Chicago. M-am gândit să republic acel text aici. Cu siguranță, vor fi printre voi oameni care vor găsi acest text folositor.

P.S. Fotografia de copertă: Pictură ulei pe pânză de Albrecht Dürer – Job on the Dunghill, with his Wife (1504), Städelsches Kunstinstitut, Frankfurt, URL= https://www.wga.hu/html_m/d/durer/1/04/1jabach1.html


Probabil că soția lui Iov este unul dintre cele mai puțin înțelese dintre personajele biblice și, prin urmare, e prezentată într-un mod nedrept. Singurele ei cuvinte apar într-un singur verset din Scriptură (adevărat, memorabil), iar interpretările pe baza acestui verset sunt ca o avalanșă în care, desigur, întâlnim multe stereotipuri. Textul biblic nu o mai aduce aproape deloc în prim-plan. Avem impresia că a ieșit din scenă și acolo a rămas. Iov face de două ori referire la ea (Iov 19:17, 31:10)[1] în discursurile lui de apărare în fața prietenilor și oarecum povestea se încheie. Însă, dacă privim un pic mai atent și un pic mai detașat, s-ar putea să avem surpriza unui personaj destul de bine conturat, un personaj care stă în umbră și care își joacă rolul cu credincioșie.

Prezentarea tradițională a multor propovăduitori ai Scripturii este următoarea: „soția lui Iov este o femeie «nebună», o femeie cu credință mică, care nu a știut să își încurajeze soțul, ci doar i-a intensificat semnele de întrebare și durerea”. Este asemănată cu Eva, cu Dalila sau cu împărăteasa Vasti și de aici și până la o abordare misogină a personajului nu este decât un pas. Ba mai mult, ceea ce irită și mai tare, pe lângă o nedreptate care i se face personajului biblic, este și generalizarea oarecum incorectă față de toate femeile. „Toate soțiile sunt așa.” „Femeia este ușor de ispitit ca Eva, ușor de convins ca Dalila, nesupusă și arogantă ca Vasti sau își descurajează soțul când are nevoie mai mare de ea, precum soția lui Iov.” Îmi doresc ca acest text să ne ofere o perspectivă mai echilibrată asupra personajul biblic.

Iată pasajul din Scriptură în care apar și cuvintele soției lui Iov, și răspunsul lui Iov:

Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?”. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.

Iov 2:9-10

1. Este nedrept să definești un om după un moment de slăbiciune.

Orice om are momente de slăbiciune, momente de îndoială și momente când vorbește nepotrivit. Aduceți-vă aminte de Moise, care a vorbit ce nu trebuie și pentru acest lucru i-a fost interzisă intrarea în Țara Canaanului[2]. Totuși, Moise este un personaj complex care poate fi caracterizat de mult mai multe lucruri, nu numai de acel moment în care a fost exasperat de îndărătnicia poporului pe care îl conducea. La fel este și cazul soției lui Iov. Nu avem toate elementele ca să creăm un profil complet ca în cazul lui Moise, dar le putem deduce. Soția lui Iov a rămas alături de Iov. Durerea lui Iov a fost și durerea ei.

Dumnezeu nu este Dumnezeul unui singur moment. El dă fiecăruia șansă după șansă și este gata să răscumpere și să recupereze orice om, orice femeie. Iov a fost însoțit de soția lui în toată perioada lui de suferință. Cine a fost alături de el să îi dea de mâncare în lunile lui de durere[3]?

Sunt momente în care un om este vulnerabil, dar asta nu înseamnă că trebuie să punem o etichetă pe acel om din cauza unui moment. Un om este definit de ceea ce face în mod consecvent, iar reacțiile de slăbiciune în momentele de criză pot fi semnale de alarmă care să îl facă mai puternic și mai hotărât pe viitor. Poate modul nostru de a simplifica lucrurile vorbesc mai mult despre noi și despre sărăcia noastră spirituală și mai puțin despre ceea ce face celălalt.

Un om este definit de ceea ce face în mod consecvent, iar reacțiile de slăbiciune în momentele de criză pot fi semnale de alarmă care să îl facă mai puternic și mai hotărât pe viitor.

Corina Dedu

2. Faptele sunt mai importante decât vorbele.

Soția lui Iov a căzut la capitolul vorbe, dar a trecut la capitolul fapte. Soția lui Iov a stat alături de soțul ei, deși situația a fost foarte gravă. După cum am spus deja, nu a fost vorba doar de suferința lui Iov, a fost și suferința ei. Copiii care au murit nu au fost doar copiii lui Iov, au fost și copiii ei. Și ea a fost lovită de durere și de incertitudine. Miza pariului lui Iov cu Satan nu a fost doar Iov, ci și ea a fost parte din pariu. O soție care naște 10 copii și care îngroapă acei 10 copii și rămâne cu mintea întreagă este un mare lucru, iar după o perioadă de dureri și de încercare să ia de la capăt calitatea de mamă este de-a dreptul incredibil.

3. Cuvintele negative uneori pot ascunde grijă și chiar dragoste.

Cuvintele care ne dau bătăi de cap în acest text sunt „Blestemă pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Unii interpretează aceste cuvinte ca o încurajare la sinucidere.Eu nu cred că este vorba de așa ceva. Omul are nevoie de exprimarea durerii prin cuvinte, iar soția lui Iov face asta în cel mai nefericit mod, am spune noi. În momente de genul acesta spui ce simți, dar asta nu înseamnă verdict, judecată sau îndemn la sinucidere. Nu ați fost niciodată năuciți de durere? Nu ați spus niciodată: „Decât așa, mai bine moartea?”.

Cu siguranță, soția lui Iov nu a luat cursuri de formulare pozitivă a emoțiilor sau de gestionare a sentimentelor. Câte cuvinte aiurea nu am spus și ce bine este că nu le-a înregistrat nimeni! Și ea a suferit la fel de mult. Abia își îngropase copiii, își pierduse averea și casa pe care o aveau și îl vede pe soțul ei „plin de bube”. Să nu te gândești că te-a prins vreun blestem? Singura diferență în ceea ce privește suferința între ea și soțul ei este că ea nu a avut o boală fizică. Cel puțin Biblia nu ne spune asta. Când te gândești la un personaj biblic și încerci să te pui în papucii lui, ieși repede că nu suporți. Gândiți-vă la prietenii lui Iov, care au venit, nu l-au mai recunoscut (Iov 2:12-13) și au tăcut șapte zile. Atât de incredibilă era situația. Ți se sperie mintea numai să te gândești la acea situație. Cine a îngropat un copil știe. Dar cine a îngropat 10 copii? Cine a pierdut o casă sau a falimentat în afaceri știe câte ceva despre dimensiunea trăirilor pe care le aveau cei doi soți în acele situații. În grija ei pentru Iov, i-a dat o soluție. Ea a crezut că moartea este ceea ce urmează oricum în mod logic. Și e preferabilă mai devreme decât mai târziu. Apelul la opțiunea morții este tot o formă de grijă, o opțiune pentru scurtarea suferinței și o evadare din durere. Oricum viața era absurdă în acele momente și ne duce cu gândul, fără să vrem, la Mitul lui Sisif al lui Albert Camus.

Cel mai probabil, îndemnul soției lui Iov face referire la o lege a vremii prin care blasfemia era condamnată. Vedem că această metodă este folosită de Izabela ca Ahab „să pună mâna” pe via lui Nabot (1 Împărați 21:10-16). Blasfemia era pedepsită prin condamnare la moarte. Blasfemia a rămas cap de acuzare până în vremea Domnului Isus. Altfel spus, soția lui Iov îi spune: „Alege moartea, dar nu lua în considerare sinuciderea”. „Poți să provoci moartea singur prin condamnarea pentru blasfemie”, pare să îi zică soția lui Iov.

Iov i-a spus: „Vorbești ca o femeie nebună”. Nu i-a zis: „Ești o femeie nebună”. Sensul în text este mult mai amplu decât sensul pe care îl permite limba română. Sensul pentru cuvântul nebun în Scripturi este de a desemna pe cel care nu crede în Dumnezeu (Psalmul 14)[4]. Fără îndoială, sensul cuvintelor lui Iov sunt: „Vorbești ca o femeie care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Vorbești ca un necredincios”. Chiar și așa, Iov nu spune: „Ești nebună!” sau „Ești necredincioasă”, ci îi spune: „Te poți asemăna cu cei care nu se tem de Dumnezeu, iar a avea o astfel de atitudine este nejustificat, chiar dacă situația este insuportabilă”. Eu îl văd pe Iov aici ca un soț bun care știe să își ducă soția pe drumul cel bun. „Stai aici lângă mine, nu merge în direcția aia. Draga mea, uită-te la mine. Nu e bine să vorbește așa.” El o învață și o ajută să vadă lucrurile altfel. Da, pare o lecție într-un limbaj mai dur, însă este un răspuns plin de grijă. Iov este un altfel de Adam care nu pică la testul lui Satan oferit prin glasul soției lui, dar nici nu își lasă soția în acea deznădejde, ci o ia alături de el în acea încercare. Miza lui Satan și miza întregii cărți Iov este în fraza asta (Iov 1:11 și 2:5).  

Soția nu oferă analize teologice, ci oferă o soluție simplă la situația lui Iov. Sigur că aici se pune problema dacă e corect să îți iubești soțul mai mult decât pe Dumnezeu sau dacă siguranța soțului este mai importantă decât ascultarea de Dumnezeu. Teologul ar spune nu, însă, atunci când ești în mijlocul furtunii, lucrurile nu mai sunt ușor de analizat. Avalanșa emoțiilor este prea puternică ca să oferi cele mai potrivite cuvinte. După acest moment, soția lui Iov a tăcut. Nu l-a părăsit, nu a fugit, nu a negat situația, nu l-a acuzat, nu s-a detașat, ci a suferit acolo împreună cu el.

Desigur, există o teorie care spune că Iov a avut două soții[5]. Prima soție este cea de la începutul cărții, care nu a rezistat încercărilor și a murit în perioada în care Iov a fost testat, iar a doua soție apare în viața lui Iov la final și a născut copiii lui Iov din perioada lui de restaurare. Scriptura nu spune nimic despre acest lucru, iar noi știm că moartea soției este o suferință în plus, uneori mai dureroasă decât moartea copiilor sau suferința personală, iar Iov nu spune nimic despre asta în discursurile lui.

O soție care naște 10 copii și care îngroapă acei 10 copii și rămâne cu mintea întreagă este un mare lucru, iar după o perioadă de dureri și de încercare să ia de la capăt calitatea de mamă este de-a dreptul incredibil.

Corina Dedu

4. Nu cred că noi înțelegem problema suferinței mai bine decât o înțelegeau oamenii din perioada lui Iov.

În anumite domenii nu prea facem progres. Înțelegem noi acum mai bine suferința? Dacă da, reacționăm noi mai bine la suferință? Nu cred. În afară de Isus Hristos, Iov rămâne un exemplu de răbdare și de credință în suferință. Teoretic, noi, creștinii, avem date mai bune pentru a gestiona mai bine suferința decât a avut Iov. Avem modelul Domnului Hristos, avem promisiunea răsplătirii veșnice, avem siguranța mântuirii, avem credința că nimic nu e în zadar, că totul are un scop și, cu toate acestea, mulți creștini doar visează să ajungă la nivelul de rezistență la suferință precum a dovedit Iov.

5. Dumnezeu judecă diferit față de oameni.

Unele lucruri vor fi judecate de Dumnezeu și de oameni în mod diferit, chiar dacă noi ne străduim să suprapunem cele două realități. Oamenii îl judecă pe Iov într-un mod acuzator, însă Dumnezeu îl judecă altfel. Prietenii lui Iov se judecă pe ei înșiși foarte pozitiv, însă Dumnezeu îi scoate vinovați (Iov 42). Cum o judecă Dumnezeu pe soția lui Iov? Ea nu apare pe lista celor pentru care Iov trebuie să se roage și să jertfească. Ea se bucură împreună cu el de restaurare și de răsplată. Își continuă rolul de soție și își reia rolul de mamă.

„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”

– Lev Tolstoi

6. Nu poți clădi o familie fericită de unul singur.

Dacă vedem un exemplu frumos în Iov, este aproape îngrijorător să vedem în soția lui un exemplu negativ. Este inconsecvență. Familia lui Iov, și înainte de năpastă, și după, este un exemplu de familie fericită. Iov nu și-a putut construi familia aceea de unul singur. Îmi place un citat de-al lui Tolstoi care îmi revine de multe ori în minte: „Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”[6].

Soția lui Iov a fost o femeie înțeleaptă care și-a zidit casa. Da, a avut un moment de agonie în durere, dar Iov nu putea zidi o familie frumoasă fără o soție înțeleaptă, puternică și cinstită. O familie puternică este construită, nu vine de la sine. Cum nu poți face un copil singur, nu poți face o familie bună de unul singur. Pentru asta este nevoie de contribuția celor doi soți. Nu are sens să gândim lucrurile altfel. Ei au construit împreună, în toate etapele vieții.  E oarecum nedrept, pentru că lumina cade mai mult pe Iov pentru lucrurile bune și pe ea se aprinde reflectorul pentru un cuvânt nefericit spus într-un moment de năucire. Scriptura ne lasă să înțelegem acest lucru frumos: ei au reușit împreună și au trecut peste toate biruitori. Nu le-a fost ușor, dar au fost împreună și la bine, și la greu, până când moartea i-a despărțit. Au fost parteneri în suferință și s-au bucurat de binecuvântările și de răsplătirile lui Dumnezeu împreună.


[1] Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. (Iov 19:17)

Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la ușa aproapelui meu, atunci nevastă-mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alții! (Iov 31:9-10)

[2] Exodul 20:7-13

[3] Așa am eu parte de luni de durere şi partea mea sunt nopți de suferință. (Iov 7:3)

[4] Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”. S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. (Psalmii 14:1)

[5] Henry, Holly. „Job’s Wife’s Name.” College Literature 18, no. 1 (1991): 25-37. Accessed March 27, 2020. www.jstor.org/stable/25111874.

[6] Lev Tolstoi, Anna Karenina, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 5.

Corina Dedu

Timișoara

Corina este mamă a trei copii și soție. Licențiată în psihologie, îi place să lucreze cu oamenii și să îi ajute să aibă o perspectivă corectă asupra vieții. Împreună cu Valentin Dedu, soțul ei, în 2016 a publicat cartea Drumul schimbării.

Adaugă un comentariu

Scroll to Top