39 de lucruri pentru 39 de ani

39 de lucruri pentru 39 de ani

Am ajuns la 39 de ani. M-am gândit că e un timp bun în care să mă opresc puțin și să mă uit înapoi și să subliniez câteva lecții de viață pe care le pot extrage analizând lucrurile pe care le-am experimentat. Fiecare idee are o poveste, dar ar fi prea mult ca să le povestesc.

  1. Viața pe care o trăiești în prezent pare mai banală decât cea pe care te așteptai să o trăiești. Ceea ce este mai interesant rămâne înaintea noastră, cel puțin așa sperăm sau așa am fost creați să credem, sau așa ne place să credem. Oricum, indiferent care ar fi motivul, e bine să cultivăm acest sentiment: „Ce este mai bun urmează să vină.”
  1. Timpul este ciudat cu noi, uneori este blând alteori este dur. (Nu e vorba despre timp, ci despre noi și modul în care percepem și petrecem timpul, dar așa e limbajul.) Când eram de la 12 ani voiam să ard câțiva ani din viață ca să mă trezesc la 20. La 20 de ani îmi doream să ajung la „adevărata viață” care începe la 30 de ani. Cel puțin așa mi s-a spus. Am trecut și de 30 de ani și încă aștept viața interesantă pentru care a fost creat. Înțelegeți ironia! Sentimentul este că toate trec pe lângă noi, iar noi nu le prețuim cât ar trebui de mult. Mă refer la familie, copii, îmbrățișări, flori, răsărit de soare, cărări de munte… Acum, de ceva ani, parcă nu mă mai grăbesc. Mă gândesc că este timp pentru toate, sau mai degrabă este timp pentru ceea ce cred că este important, iar Dumnezeu îmi va îngădui să le trăiesc. Și totuși, trecerea timpul este oarecum apăsătoare. Ceva semnificativ trebuie să realizezi în viață, ceva să lași în urmă. Pe la această vârstă se schimbă ritmul vieții și perspectiva asupra lucrurilor.
  1. Dumnezeu te va surprinde de multe ori în viață, însă de multe ori în modul în care nu te aștepți.
  1. Nu suntem niciodată pregătiți pentru visurile noastre. Noi creștem odată cu visurile pe care le avem, iar visurile noastre cresc odată cu noi.
  1. Unele relații rămân peste ani la fel de puternice, chiar dacă aparent nu mai faci nimic pentru el ele, iar alte relații deși te străduiești să le îmbunătățești doar așteaptă următorul moment în care vor scârțâi.
  1. Dacă te-ai căsătorit „cu cine trebuie” și ești fericit în viața de familie, înseamnă că ai fost binecuvântat de Dumnezeu. Inteligența și deciziile strategice în acest domeniu nu prea au avut rezultate bune.
  1. Toți oamenii mari au perioade de obscuritate, iar Dumnezeu le folosește din plin pentru a te forma; așa că nu disprețuiți momentele tale de ascundere.
  1. Este mai ușor să alegi siguranța decât libertatea, însă libertatea dă sens vieții mult mai mult decât siguranța. Uneori pentru un timp poți să dai libertatea (sau o parte din ea) în schimbul siguranței sau complianței sociale, dar în timp îți dai seama că nu merită și vei plăti orice preț pentru a-ți recăpăta libertatea. Lupta pentru libertate nu se duce o singură dată. Ea trebuie dată din nou și din nou atunci când libertatea este amenințată. Și aproape de fiecare dată este diferit. Dacă îți pasă de valorile care modelează cu adevărat în bine lumea, vei prețui libertatea ta și pe a altora ca pe un dar sacru.
  1. Pentru a deveni un David trebuie la un moment dat în viață să dobori un Goliat.
  1. Deși ni se propune calea diplomației ca variantă elegantă și modernă pentru rezolvarea problemelor vieții, uneori trebuie să superi pe cineva sau o anumită categorie de oameni ca anumite lucruri să se schimbe. Mă gândesc la Erasmus de Rotterdam și la marele reformator Luther. Amândoi au influențat Europa în felul lor. Erasmus a folosit pana de gâscă, iar Luther a folosit ciocanul. Cred că influența lui Erasmus ar fi fost dată uitării dacă nu ar fi fost Reforma care să-i ofere un cadru în care educația să se dezvolte pe alte principii. Ce vreau să spun!? Uneori trebuie să folosești ciocanul ca unealtă de lucru atunci când pana de gâscă nu ajută.
  1. Uneori conflictele vin de la Dumnezeu și trebuie să ți le asumi fie că vrei fie că nu vrei.
  1. Războaiele (de orice fel) împart oamenii în tabere diferite și unii chiar dacă te admiră și țin la tine mulți vor rămâne în altă tabără decât cea în care ești tu. Asta este natura lucrurilor. Nu pot fi înțelese toate lucrurile, nu putem vorbi despre toate lucrurile, dar trebuie să înțelegi viața și oamenii un pic mai complex decât aplicând niște simple categorii cu care etichetezi taberele. Uneori se poate ca aceiași oameni care nu sunt în tabăra ta să vină alături de tine (sau tu te vei duce alături de ei). Viața este plină de surprize.
  1. Uneori în viață dacă îți vei asuma o cauză vei purta un anumit stigmat pe care în mod onest te întrebi de ce trebuie să îl porți. Totuși trebuie să stai în picioare chiar dacă ai o etichetă nedreaptă deasupra capului. Cei mai mulți oameni nu vor auzi partea ta de poveste, însă faptele tale vor vorbi în cele din urmă.
  1. Există doar o coincidență de conjunctură între calitatea muncii tale și suma de bani cu care ești plătit.
  1. Totuși există o legătură indisolubilă între calitatea caracterului tău și calitatea muncii tale.
  1. O altă legătură iluzorie este între caracter și succes sau notorietate. Cred că străduința de a-ți dezvolta caracterul este mai valoroasă decât lupta de a avea succes sau notorietate. De multe ori succesul sau notorietatea sunt accidentale.
  2. Nu are rost să-ți bați prea mult capul cu ceea ce nu poți controla sau nu poți influența. Concentrează-te pe ceea ce poți face tu și vei reuși mai mult decât să comentezi sau să te plângi de modul în care liderii lumii iau decizii.
  1. Fiecare om va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce face, așa că lasă-i pe alții în pace și tu fă ceea ce trebuie. Ai grijă cum stai tu înaintea lui Dumnezeu. Cum stau alții, e treaba lor.
  1. Fii credincios lui Dumnezeu slujind oamenilor. Oamenii vin și pleacă din slujirea noastră, dar și noi ieșim din viața altora. Asta e natura lucrurilor. De aceea trebuie să fii dispus să slujești fiecărui om știind că îi slujești lui Dumnezeu și trebuie să iubești fiecare om pentru că îl iubești pe Dumnezeu. Oricum asta este tot ce ceea ce contează, asta rămâne și asta este răsplătit de Dumnezeu.
  1. Tot ceea ce faci va trece testul focului mai devreme sau mai târziu. Un lucru esențial aici este motivația cu care faci lucrurile. Pe oameni poți să-i impresionezi cu lucruri făcute doar de imagine, dar Dumnezeu este Cel care ne cântărește pe toți.
  1. Nu-ți disprețui darurile. Este foarte ușor să nu bagi în seamă ceea ce ai primit pe gratis. E foarte ușor să te lași purtat de gânduri precum: „Ce mare lucru fac!” „Ce fac eu mai fac și alții!” și nu realizezi că ceea ce faci are importanță pentru câțiva oameni care sunt binecuvântați de tine. Mie îmi este ușor să neglijez scrisul sau faptul că îi învăț pe oameni, dar o mulțumire sinceră îmi răcorește sufletul și mă ajută să continui să ofer ceea ce am (puțin sau mult) cu bucurie.
  1. Ciudat este că uneori cele mai valoroase daruri ale noastre sunt cele mai puțin aducătoare de venit. Aceasta este modul lui Dumnezeu de a te proteja. Cineva spunea că nu ai voie să sufoci darul tău cu pretenția de a te hrăni. Darurile își vor aduce roadele la vremea lor. Până atunci ce ei primit fără bani, fără bani să dai. Ce bine că Eminescu a continuat să scrie poezie, deși a fost plătit ca jurnalist; și ce bine că Michelangelo a continuat să sculpteze și să picteze, deși și-a câștigat pâinea ca inginer.
  1. Numărul este rareori un indicator al succesului și al impactului tău. Adevărat succes nu înseamnă nimic pentru statistică.
  1. Orice vei face, unii oameni nu te vor plăcea. E ciudat când ne petrecem timpul să îi convingem pe cei care nu ne plac că nu suntem așa cum cred ei. Lumea asta este compusă din cercuri de influență de care suntem conștienți foarte puțin. Unii nu te plac pentru că te-ai născut în nu știu ce județ, alții pentru că ai părul blond sau pentru că îi aduci aminte de cineva cu care el a avut un conflict, altul nu te place pentru că ai valori puternice contrare cu ale lui, altcineva nu te place pentru că ești creștin, alții pur și simplu din invidie sau pentru că stai în calea intereselor lui, unii nu te plac și nici măcar nu știu de ce, așa că nu trebuie să pierzi prea mult timp cu asta. Fă ceea ce ai de făcut știind că unora le va plăcea ceea ce faci, iar altora nu.
  1. Nu disprețui puținul pe care îl ai. Dumnezeu folosește întotdeauna ceea ce ai pentru a-ți da ceea ce ai nevoie. Poate am formulat cam complicat, dar ideea este că aproape totul începe mic și după o perioadă în care înveți, în care aștepți, în care reziști, în care depășești presiunea de a lăsa totul baltă, lucrurile încep să se lege.
  1. Atunci când crezi că ai pierdut totul, încă mai ai multe lucruri ca să renaști și să clădești ceva măreț.
  1.  În viață trebuie să învingi presiunea de a renunța. Și trebuie să o învingi periodic.
  1. E mai simplu să primești un public, decât să clădești unul. E mai ușor să vorbești pe o scenă decât să clădești una. Dar la un moment dat, ceea ce altceva ți-a dat îți va lua înapoi și vei rămâne aparent cu mâna goală. Nu poți evita provocarea de a începe de jos, cu ceva mic, pe care să îl construiești cu mâinile tale. Nu evita „ziua începuturilor slabe”. Toți oamenii care au făcut ceva în viață au trecut pe aici.
  1. Ceea ce este mic poate deveni mare, ceea ce este puțin poate deveni mult. Este un principiu al credincioșiei în lucrurile mici și al credincioșiei în locurile altora. Dacă l-ai învățat și l-ai aplicat, te-ai calificat pentru lucrurile mari și pentru lucrurile tale. Mă refer la Pilda Ispravnicului (Luca 16:12).
  1. Dumnezeu ascunde uneori diamante lângă tine, iar rolul tău este să le descoperi. Sunt oamenii valoroși cu care Dumnezeu te înconjoară, dar pentru asta trebuie să petreci timp să-i descoperi, să-i iubești, să-i formezi. Oamenii care sunt alături de tine în momentele grele sunt foarte prețioși. S-ar putea să nu fie ceea ce cauți, dar este ceea ce ai primit. De tine depinde ca fiecare om să fie pus în valoare. Mă gândesc la Isus și ucenici Lui. Nu promiteau prea multe, dar au fost cei care au clădit Biserica, împuterniciți de Duhul Sfânt.
  1. Nu cred că există o școală mai bună pentru formarea personală decât conflictul. Nu mă înțelege greșit. Nu trebuie să îți placă tensiunea relațională, ea pur și simplu vine, iar tu trebuie să îi răspunzi într-un mod cât se poate de înțelept. Dacă ai chemarea de lider vei fi format prin conflicte. Conflictul este inevitabil pentru lideri.
  1. Noi nu învățăm din ceea ce mi se predă sau din ceea ce citim, cât învățăm din ceea ce experimentăm în mod repetat. Aș fi vrut să spun mai simplu chestiunea asta, dar nu prea știu cum. Una este să înveți despre calitatea de părinte și alta este să fii părinte. Una este să înveți despre leadership și alta este să fii un lider bun.
  1. În viață nu există doar o singură cale de urmat pentru succes, sau o singură definiție a fericirii și nici un singur standard al valorii, așa că e bine să știi că este loc și pentru tine, este loc și pentru ceea ce faci tu și pentru modul în care faci tu lucrurile. Eu sunt editor sau în acest fel îmi câștig pâinea. Dacă eu l-aș fi editat pe Creangă, cel puțin în anii de început al carierei mele, nu știu ce ar mai fi rămas din Amintiri din copilărie. Însă Creangă a avut succes pentru că a scris în felul lui, așa cum i s-a potrivit lui, iar Eminescul în felul lui. Vă imaginați cum ar fi fost Amintirile scrise de Eminescu sau cum ar fi sunat poezia scrisă de Caragiale?
  1. Ideea legată de cea precedentă este că unele lucruri îți sunt date doar ție să le oferi lumii, iar cel mai bun dar al tău pentru lume este modul tău autentic și sincer de a fi. Nu spun aici că nu trebuie să te cenzurezi sau că nu trebuie să te îmbunătățești permanent, ci doar că trebuie să faci un efort pentru a-ți găsi stilul personal.
  1. În momentele grele familia îți rămâne aproape, iar acesta este cel mai puternic balsam sufletesc. Copiii s-ar putea să nu înțeleagă criza prin care treci, soția s-ar putea să nu te poată ajuta, dar faptul că îți sunt alături este cel mai puternic și valoros sentiment în acele momente.
  1. Dumnezeu este credincios scopurilor Lui cu privire la tine. Asta cred eu. O astfel de credință îi ajută pe mulți oameni care trăiesc fără direcție și fără reper în viață. Crizele vin și pleacă, pustia vieții se termină și se repetă, dar prin toate Dumnezeu te poartă frumos pentru ca planurile Lui cu tine să se împlinească. De cele mai multe ori, situația este fără ieșire atunci când ești în ea, însă privind peste ani lucrurile capătă sens. Asta spune Psalmul 40:5. Dumnezeu are „planuri” pentru mine. La plural. „Planuri” înseamnă detalii, relații, resurse, momente specifice. Dumnezeu folosește toate lucrurile, chiar și cele pe care nu le înțeleg pentru împlinirea scopul Lui în viața mea. Planurile și scopul lui Dumnezeu pentru mine este cea mai bună variantă a vieții pe care El a pregătit o pentru mine (Romani 8:28-29).
  1. Când toată lumea pare că îți stă împotrivă să nu crezi că Dumnezeu e de partea lor. Indiferent de ce se întâmplă în viața ta, nu te certa cu Dumnezeu, nu arunca vina pe El și nu vorbi împotriva Lui. Fă din Dumnezeu prietenul tău, chiar și atunci când totul este prăbușit, chiar și atunci când totul doare. Aceasta este perspectiva mea. Nu mi-am putut permite să o pierd niciodată.
  1. Cu Dumnezeu nu pierzi niciodată, chiar dacă așa pare în ochii celorlalți. Uneori trebuie să accepți paguba. Dumnezeu știe să restaureze și știe să răsplătească. Merită să pierzi pe termen scurt ca să câștigi pe termen lung. Uneori pierzi aparent din cauza unui conflict. Trebuie să accepți asta și să lași ca Dumnezeu să judece. Îți pui viața în mâna Lui și apoi aștepți. Îți călești răbdarea și mergi mai departe. Nu trebuie să porți ranchiună, nu trebuie să te răzbuni, nu trebuie să aștepți momentul potrivit „ca să pui o vorbă bună”, nu trebuie să aștepți judecata lui Dumnezeu, doar îți pui viața în mâna lui Dumnezeu. Uneori va trebui să te lupți cu rănile tale, să poți să ierți. Dar știi că binecuvântarea ta vine din mâna lui Dumnezeu și nu depinde de oameni.
  1. „Mai bine să dai decât să primești.” Există o fericire a generozității. Oferă cu bucurie ceea ce Dumnezeu ți-a dat. Până la urmă despre asta este sensul vieții. Ce pot oferi este mai valoros decât ceea ce pot primi. Dacă poți să încurajezi sau să dai bani sau să investești în viața altora, fă aceste lucruri. Cred că acesta este principiul care aduce cu adevărat binecuvântare vieții. Principiul generozității nu este despre bani, ci despre o atitudine care trebuie să însoțească întreaga viață. Viața este despre a dărui. A iubi înseamnă a dărui. Multe dintre lucrurile pe care le fac pot părea de-a dreptul o mare risipă pentru alți oameni, cum ar fi timpul pentru a scrie aceste rânduri, dar acesta este modul meu prin care pot să ofer ceva pentru binecuvântarea altuia. Spre că am reușit.

Am ajuns la 39. Am promis că mă opresc. Nu știu dacă am scris ce am învățat de la viață în 39 de ani, dar am scris ce am fost inspirat să scriu acum. Probabil că trebuia să scriu mai așezat, mai cu tihnă. Dar am scris ce am scris, după cum zicea Pilat în vechime. Mie mi-a folosit acest exercițiu de meditație asupra vieții. Sper să folosească și altora.

Îți mulțumesc că ai citit până aici.

Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați oprit să îmi scrieți o urare de ziua mea.

Fiți binecuvântați.

8 thoughts on “39 de lucruri pentru 39 de ani”

  1. Foarte frumos! Multumesc pentru impartasire! Sa vedem ce va fi la 50..Timpul trece prea repede.., 😪

  2. Valentin draga, se pare ca viata n-a fost doar in trecere pe langa tine. Te-a luat oarecum pe aripile ei si te-a invatat destule. La multi ani om drag!

  3. Simona-Liliana Popovici

    La mulți ani, cu sănătate sa fie! Am citit articolul și dintre toate punctele enumerate, m-am regăsit reflectând și eu, din când în când, în mod asemănător celor de la punctele 25, 32 și 39.

  4. Dumnezeu sa te binecuvânteze, pe tine și întreaga ta familie. Ma ajutat foarte mult ceea ce ai scris. E adevărat ca să ajungi ca David trebuie să îl învingi întâi pe Goliat. Dumnezeu să te răsplătească pentru dedicarea pe care o ai față de cei din jurul tău. Cu drag Daniela

  5. Mulțumesc mult. Așa suntem făcuți, experiențele de viață nu ne folosesc doar nouă, ci și altora, dar le împărtășim prea puțin. Mi-am plăcea să că cunosc poveștile de viață.

Adaugă un comentariu

Scroll to Top