Care păcat este mai mare: mândria sau avortul?

Dragi prieteni, sunt bucuros să pot răspunde la întrebările voastre. Sunt provocat atunci când primesc o întrebare, mai ales când știu că textul pe care îl scriu răspunde unei nevoie reale a cel puțin unei persoane. Întrebările noastre se nasc din dilemele și intrigile pe care e întâlnim în fiecare zi. Presupun că această întrebare s-a născut ca reacție la o postare pe Facebook.

Iată întrebarea:

Știam că mândria este primul păcat, dar și cel mai mare, nu „uciderea de prunci”?

I. M.

Iată răspunsul meu, trimis pe WhatsUp și editat un pic pentru a fi postat aici.

Aveți dreptate, mândria este cel dintâi păcat și probabil cel mai mare. Cel puțin așa este înțeles teologic. Numai că lucrurile trebuie înțelese în context. Mândria este un păcat care nu se vede cu ochiul liber, și dacă se vede, nu poate fi ușor de dovedit. Ba mai mult, este și foarte răspândit. Și de obicei, cel care acuză de mândrie s-ar putea să fie vinovat de același păcat. Nu prea poți acuza pe alții de mândrie având o atitudine de profundă smerenie. Așa că dacă mândria este identificată pe criterii relative, atunci ea nu poate fi incriminată nici legal și aproape nici moral. Pe când „uciderea de prunci” –  expresie care se referă la avort – este un păcat ușor de identificat. Mândria se ascunde bine în spatele cuvintelor și a bunelor intenții. Câte conflicte, câte relații rupte, câte războaie nu au fost provocate de mândrie? Și totuși, mândria se strecoară și nu poate fi pusă la zid.

Apoi, ar trebui totuși să înțelegem că uneori avem de-a face cu o hiperbolă – o exagerare voită ca anumite lucruri să fie luate în seamă. „Cel mai”, „cea mai”, „toate”, „niciunul” nu înseamnă aproape niciodată ceea ce intenționează să afirme în mod real. „Trebuie înțeles spiritul, nu litera unui text”, se spune în hermeneutică, disciplina interpretării textelor. Este vorba de o figură de stil pe care trebuie să o tratăm ca atare.

În același timp, trebuie luat în seamă aspectul practic. Cu mândria nu prea avem cum să luptăm, iar dacă luptăm nu prea știm care ar putea fi instrumentele eficiente pe care să le folosim și nici care ar putea fi rezultatele. Teologic, din perspectivă creștină, esența tuturor păcatelor este mândria, dar din punct de vedere al afirmației citate, cel care a folosit-o, o face dintr-o rațiunea pragmatică. Cei care au afirmat astfel au dorința de a atrage atenția asupra fenomenului avortului, fenomen care se dorește trebuie diminuat. Faptul că se denunță „uciderea de prunci” ca fiind păcat, se face apel la sensibilitatea omului religios care are relație cu divinitatea, și, fără îndoială, la conștiința lui morală, conștiință care ar trebui să determine deciziile pe care le ia. Dar, tot astfel, faptul că este identificat drept păcat, arată cu nu se vrea incriminarea lui legală.

Din ceea ce știu, mai toți creștinii care militează pro-viață, nu militează pentru incriminarea legislativă a avortului, ci pentru conștientizarea efectelor morale, spirituale și sociale ale acestui fenomen. Pe alocuri, vezi cazul Americii, s-a militat și pentru limitarea la resursele bugetului public. Dar nu e vorba de represiune împotriva femeii care recurge la avort. Nici măcar „public shame”. Cel puțin creștinii nu trebuie să facă asta. Organizațiile care militează pro-viață și oferă consilieră pentru femeile aflate în criza unei sarcini neplanificate, oferă confidențialitate pentru serviciile lor. (În Timișoara, de exemplu, Fundația Estera.)

Creștinii cred în iertarea lui Hristos și inclusiv pentru păcatul avortului. Mesajul simplu este că avortul nu este metodă de contracepție. Deci, pe scurt, acea afirmație trebuie înțeleasă în context. Care păcat este cel mai mare? Orice păcat te desparte de Dumnezeu. Dar pocăința și credința în Hristos înseamnă iertarea de toate păcatele, inclusiv de cele care sunt „cele mai mari”.

Din alt punct de vedere, sunt păcate mari și mici, dar nu din punct de vedere teologic, ci din punct de vedere moral și social. Anumite păcate au consecințe mai mari decât altele. Consecințele mândriei sunt oarecum greu de evaluat, pe când consecințele „uciderii de prunci” sunt evidente. Argumentul natalității este unul la îndemână. Isus, în discuția cu Pilat, a spus că cei care L-au dat în mâna romanilor vor avea „un mai mare păcat” (Ioan 19:11). Din ce punct de vedere mai mare? Din perspectiva consecințelor spirituale pe care acel păcat le presupune.

Expresia „uciderea de prunci” vrea să atragă atenția și asupra faptului că avem de-a face cu ceva grav, nu doar cu un păcat pe care nu îl vedem. Uciderea ca faptă penală este incriminată legislativ, și este considerată unul dintre actele antisociale cele mai grave. Expresia formulată astfel – „uciderea de prunci” – atrage atenția asupra gravității fenomenului avortului și asupra consecințelor lui.

Cred că argumentul cu păcatul mai mare sau mai mic e chiar neproductiv. Seamănă cu argumentul pe care îl folosesc toți cei care vor să scape atunci când li se reproșează ceva. „Ce, tu nu ai greșit niciodată?” „Ba da, dar nu despre asta este vorba.”

2 thoughts on “Care păcat este mai mare: mândria sau avortul?”

  1. Simona-Liliana Popovici

    Ar trebui oare să vorbim despre păcat mare și păcat mic? Sau despre planuri (nivele distincte ale realității) distincte în care păcatul se materializează.

Adaugă un comentariu

Scroll to Top