Sunt subiectiv!

subiectivitate

„Ești subiectiv!” îmi spune cineva, și suna așa de ciudat fraza asta. Este argumentul forte ca să îmi invalideze opinia despre un anumit lucru. Părea că am făcut ceva rău. Ce înseamnă a fi subiectiv? Subiectiv nu înseamnă a fi eronat, ci înseamnă a avea o părere personală. Atunci când îmi zici: „Ești subiectiv” nu o spui şi tu bazat pe propria ta subiectivitate? Astfel, vrei să-mi anulezi subiectivitatea mea prin subiectivitatea ta? Am dreptul să fiu subiectiv, am dreptul la opinie, am dreptul la a greși în felul meu. Până la urmă, singurul lucru care este al meu este subiectivismul meu. Iar subiectivismul meu nu poate fi definit decât dacă tu recunoști că eu sunt subiectiv. În primul rând trebuie să-mi asculți subiectivitatea şi apoi să mi-o contești, şi nu îți dai seama că tocmai în acest fel contribui la conturarea şi cristalizarea subiectivului meu?

Dacă subiectivismul meu ar fi același lucru cu subiectivismul tău, unde ar mai fi subiectivismul. Acceptă subiectivismul ca pe o față a unui diamant, un aspect al diversității. Mă îndoiesc să existe ceva în mod obiectiv în ceea ce privește omul. Şi obiectivul, sau ceea ce numim noi obiectiv, este certificat tot prin subiectiv. Deci suveran în lume este subiectivismul. Nu mă voi jena să fiu subiectiv, să fiu eu, să mă exprim așa cum cred eu de cuviință, eu subiectivistul, indiferent de obiect. Oricare ar fi obiectul, subiectivismul rămâne. Dar oare nu este mai frumos așa?

Atâta timp cât există subiectivismul, exist şi eu.

P.S. Vă rog să nu vă gândiți la Descartes.

2 thoughts on “Sunt subiectiv!”

  1. Simona Liliana Popovici

    Există mai multe aspecte sub care poate fi abordat subiectul: filozofic, etic, psihologic sau cel al relațiilor interpersonale.
    Depinde și de „cine” spune ceea ce spune, dar și de codificarea/decodificarea mesajului transmis/receptat. A fi subiectiv nu e nimic neobișnuit. M-ar tenta să cred ca termenul cu care ar fi vrut interlocutorul să vă investească ar fi mai degrabă acela de „părtinitor”. Din acel punct, orice discuție poate evolua mai aplicat.
    Un alt aspect ar fi acela al percepției. Cum percep eu ce îmi spune celălalt. Există un ego care are nevoie de validare. Pentru că mă percep pe mine în centru, lumea se pliază sau nu pe așteptările mele. Când a fost ultima dată când mi-am revizuit setul de opinii? Ar putea fi câteodată interesant să verificăm dacă experiența de viață a mai produs ceva modificări pe undeva.
    Dar poate cel mai dureros de actual aspect este acela al respectului față de celălalt. Ori de câte ori invalidăm modul celuilalt de gândire, când ne impunem agresiv un punct de vedere, când ne considerăm că suntem cunoscători ai binelui și răului absolut plasându-ne pe o poziție de superioritate, acolo respectul față de celălalt este absent.
    Posibil ca cel care numește pe celalalt „subiectiv”, și o face pe un ton de acuzator, ori de pe o poziție de adversitate, să nu identifice nimic din ce am înșirat eu aici, ci să fi încercat doar să tragă un semnal simplu, acela că are și el o opinie care diferă de cea a interlocutorului său.

    1. Vă mulțumesc pentru comentariu.
      Sunteți foarte atentă la nuanțe. Eu nu am vrut să dezvolt prea mult subiectul, ci doar să spun că oamenii se fac vinovați chiar de ceea ce acuză pe alții, și apoi subiectivitatea este o parte a naturii umane. Există metode prin care putem urmări obiectivitatea, dar în general suntem constrânși în latura noastră subiectivă. Iar acest lucru ar trebui asumat ca atare și chiar celebrat.
      O zi frumoasă vă doresc.

Adaugă un comentariu

Scroll to Top