Un moment este doar un moment
Uneori sentimentele ne joacă feste. Sunt momente când totul pare că se prăbușește, că nu mai avem răbdare, că parcă atunci (în acel moment) se joacă ultima carte a vieții noastre, că credința s-a scurs ca o apă, că rugăciunile au secat și că toate culorile lumii se reduc la nuanțe de gri spre negru. În astfel de momente îmi spun de fiecare dată: „Un moment este doar un moment.” Uneori nu putem face nimic decât să așteptăm cu răbdare. A avea răbdare înseamnă a aștepta în tăcere, înseamnă a ne recunoaște limitele și a spera că va fi mai bine. Ba mai mult, avem promisiunile Scripturii care ne spun că ceva bun se va întâmpla în viața noastră, ori cu noi ori în noi. Depindem de Dumnezeu chiar și când nu vrem să recunoaștem asta.
Jucăm atât de mult pe cartea momentului. Ne mâniem, ne înfuriem, agonizăm, strigăm, spunem ceea ce nu trebuie, facem atât de mult pentru că în momentul acela simțim că trebuie să întâmple totul. Însă, ce se întâmplă dacă tăcem? Ce se întâmplă dacă amânăm o vorbă spusă în vânt care poate răni?
Mi se întâmplă de multe ori (mai ales în aceste zile) să am stări de anxietate și să îmi arăt îngrijorările prin cuvintele mele. Iar cei care ar trebui încurajați de mine sunt afectați negativ. Dar am observat că pot trece foarte ușor peste aceste momente dacă fac un lucru simplu: fă check list-ul. Poate este doar o stare de oboseală. Poate nu am mâncat cum trebuie. Poate este o nevoie fiziologică. După ce ai eliminat aceste lucruri, abia apoi poți să treci la verificarea sentimentelor tale și ce le cauzează.
Am tot auzit tot felul de expresii prin care oamenii își exprimă sentimentele negative: „Mi-e frică?” De unde știi că ție frică? „Nu mai pot să rabd?” De unde știi că nu mai poți? „Dumnezeu este împotriva mea?” E, asta-i bună. De unde știi că Dumnezeu este împotriva ta?
Este un război al minții și de cele mai multe ori suntem în zona înfrângerii pentru că creierul nostru trece în defensivă și dezvoltă scenarii care nu ne ajută. Da, se pot întâmpla multe lucruri rele. Dar ceea ce facem în mod concret contează mai mult decât toate umbrele sau luminile care se mișcă prin mintea noastră. Ceea ce facem și ceea ce spunem contează. Da, și ceea ce spunem este un fapt. Așa că este bine să ne folosim de toată puterea de care putem da dovadă și să nu lăsăm furia, frustrarea, amărăciunea și alte asemenea lor să complice și mai mult situația, oricum complicată. Avem probleme în afara noastră, nu mai e necesar să le adăugăm și pe cele pe care le putem provoca noi înșine. (Știu, simplu de spus, greu de făcut.)
Fă ceea ce poți face, dar nu lăsa stările de anxietate și frustrare să te copleșească. Acum, când stai acasă, fă ceva ce îți produce plăcere. (Care este primul cuvânt care îți vine în minte când spun cuvântul „plăcere”? Ciocolată, plimbare, soare, bani, sex?) Ok, nu pe toate le poți face, dar unele totuși nu îți sunt limitate. Fă ceea ce poți face, dat fiind situația.
De exemplu:
- Citește ceva bun.
- Ascultă un mesaj de încurajare.
- Roagă-te cu soțul sau cu soția ta.
- Îmbrățișează-ți copii.
- Joacă-te cu copii tăi.
- Fă niște exerciții fizice.
- Mănâncă ciocolată. (Asta nu se pune pentru cei care țin la dietă.)
- Încearcă să scrii un mesaj de încurajare pentru altcineva. Am văzut că pentru mine asta funcționează. Eu mă las pe tânjală și uit să mă automotivez, însă în momentul în care trebuie să mă pun pe picioare și trebuie să ofer altcuiva ceva, încep să prind putere și să scriu sau să mă pregătesc să încurajez. Cred că este una dintre cele mai bune metode de încurajare. Încurajează și inspiră pe alții și vei fii inspirat. (Uite secretul pentru care scriu acest text.)
- Fă exerciții de zâmbit. Obligă-ți ochii să zâmbească, iar fața să ofere zâmbetul care a înghețat acolo de ceva timp. Azi dimineață m-am dus în bucătărie și am zâmbit larg soției mele și i-am spus că nu a venit sfârșitul lumii atâta timp cât avem cafea. Poate pentru tine expresia cu cafeaua nu funcționează, însă poate găsești altceva. Oricum, cineva are nevoie de zâmbetul tău și de încurajarea ta.
Nu a venit sfârșitul lumii atâta timp cât aveam cafea.
- Dă un telefon cuiva care are nevoie de el. Dă un telefon unui prieten vechi care poate nu se așteaptă să îl suni și vorbiți (mai puțin despre Coronavirus și mai mult despre lucrurile care vă plac).
Cei care credeți că astea sunt exerciții banale care nu ajută, nu mă judecați prea tare. Fac și eu ce pot ca să nu o iau razna. Știu că alți oameni au trecut prin situații mult mai grele, prin război de exemplu, sau că acum în lume mulți oameni au probleme reale precum cancerul sau altceva de genul acesta și nouă ne arde de exerciții psihologice pentru depășirea stării de izolare socială în contextul prevenirii răspândirii Coronavirusului.
Ideea principală pe care doresc să o transmit este asta: un moment tensionat care ne provoacă sentimente negative poate fi depășit. Un moment al zilei nu trebuie să devină un monument. Nu lăsa un moment să îți strice toată ziua.
Mie îmi place modul în care soția mea trece peste momentele zilei. În zilei astea săracii noștri copii aud indicațiile mamei lor în note stridente de câteva ori pe zi și, totuși, așa de ușor se trece de la o stare la alta. Acum cântă și se joacă, acum îi cheamă la masă, acum îi ceartă că nu știu ce au greșit. Mă mai ceartă și pe mine când ies din cameră și pun ceașca goală de cafea lângă chiuvetă și nu în chiuvetă. Cum acum mă cerți și după două minute îmi arăți cu un zâmbet mare pe față o poză de pe Facebook a unei prietene din tinerețe? Trebuie să trecem mai repede peste toate. Hai să vedem cine face următoarea boacănă în casă sau următoarea mică farsă!? E interesant să urmărești asta. Așa doar de fun.
Elias, băiatul nostru de 10 ani, s-a dus aseară afară în curte pentru că a nins. Și vă dați seama cum la Timișoara nu a fost zăpadă anul acesta, el nu mai putea de bucurie și nerăbdare. Cum s-a pus un strat de un cm de zăpadă s-a dus să se joace printre fulgii mari care cădeau din cer. Elias a luat sania și s-a tras cu fratele mai mic, mai mult pe iarbă, că pe zăpadă nu prea au avut. Apoi au făcut bulgări cu zăpada de pe mașină și nu s-a putut abține să nu aducă un bulgăr de zăpadă în casă pentru sora lui și pentru mama lui, chiar dacă urma să fie pedepsit pentru toată seara. Dar așa de bine s-a distrat! O bucurie cum numai copiii pot fi în stare de ea. Și așa de ciudat arăta asta pentru mine care tocmai urmăream la televizor discursul ministrului de interne despre Ordonanța militară nr. 3. Așa că l-am lăsat pe ministru să vorbească și am ieșit și eu un pic afară cu copiii. A fost extraordinar de plăcut. Nu a fost bucuria mea la început. A fost bucuria lor. Dar nu a trecut mult și am cules toată zăpada care era prin curte în timp ce ne fugăream cu bulgări. Ne-am tras cu sania pe iarbă, iar copii au făcut îngerași mai mult în noroi decât în zăpadă. (Pentru cei care o să citească textul acesta peste ceva timp vă spun că e vorba de un context în care suntem izolați la domiciliu în contextul pandemiei de Coronavirus, și e vorba de seara din 24 martie 2020 cu o zăpadă pe care am așteptat-o pe 24 decembrie.)
Deci, revenind la subiectul nostru: detensionați atmosfera și încercați să trăiți fiecare zi cu bucurie și cu mulțumire. Permiteți-vă să fiți fericiți. Luați-vă porția de bucurie chiar în aceste momente ciudate pe care le trăim. Lăsați-i pe psihologi și pe analiști să identifice toate nevrozele și să ne bage în toate categoriile lor înguste pentru comportamentul nostru de acum, dar vă îndemn să nu uitați să zâmbiți și să oferiți bucurie.
Dumnezeu dă bucurie celor care oferă bucurie.
Vă recomand să citiți și: